Cumpara

Goji in lume

 

Planta Goji este nativă din Asia şi zonele Europei de Sud-Est. Pentru o lungă perioadă de timp s-a crezut că aceasta creşte exclusive pe versanţii Himalayei şi în diverse regiuni din Tibet, însă denumirile “Goji Tibetane” şi “Goji Himalayene” s-au dovedit a nu mai avea în realitate legătură cu locul de cultivare, deoarece planta a fost adoptată de multe alte state.

O mare parte din fructele Goji comercializate în momentul de faţă provin din Asia, mai exact din două regiuni a Chinei vestite pentru culturile lor extinse de arbuşti Goji: Ningxia şi Xinjiang.

În general, fructele pentru consum sunt crescute în plantaţii specializate care se pot întinde pe suprafeţe de zeci şi chiar sute de mii de hectare. Iar în urma creşterii în popularitate a fructelor, la nivel mondial, apar din ce în ce mai multe plantaţii, pe când cele deja existente se extend.

Primele menţiuni referitoare la fructele Goji datează din timpul dinastiei Tang (618-907), mai exact de pe vremea împăratului Taizhong.

Vreme de peste 600 de ani, arbuştii de Goji au crescut în mod spontan în câmpiile adiacente Râului Galben. Fructele lor au câştigat aprecierea localnicilor (şi nu numai), fiind supranumite diamantele roşii.

Principala caracteristică pentru care sunt recunoscute fructele Goji este conţinutul ridicat de antioxidanţi, dar lista beneficiilor pentru sănătate este extrem de extinsă, variind de la suportul în anumite tipuri de cancer, pâă la probleme de vedere şi depresie.

Efectele antioxidanţilor pe care îi contin aceste fructe au dat naştere unor legende care au intrat în folclorul popular. Una dintre cele mai cunoscute este cea a călugărilor tibetani care trăiau izolaţi în regiunile muntoase chineze şi care ajungeau deseori în jurul vârstei de 100 de ani, fără să aibe pe parcursul vieţii probleme de sănătate. Se crede că această longevitate se datorează unui arbust de Goji aşezat lângă fântâna de unde îşi procurau zilnic apa de băut. Fructele acestuia cădeau în apă, transferându-i o serie de elemente benefice pentru corpul uman.

O altă legendă aminteşte un personaj celebru în povestirile asiatice. Se spune despre Li Quing Yuen, născut în anul 1677, că ar fi trăit vreme de 252 de ani consumând zilnic ceai din Goji şi practicând proceduri de yoga taoistă.